article image

Călătorind și învățând în eTwinlandia

În octombrie 2019, am participat la activitatea de învățare democratică eTwinlandia, organizată în cadrul conferinței eTwinning. Am fost uluită de numele localităților din eTwinlandia, dat fiind că erau toate legate de trăsăturile noastre de caracter: compasiune, hotărâre, receptivitate și empatie.

Am încercat mereu să aplic pedagogia și psihologia pozitivă în clasă, pentru că toți simțim nevoia să fim valorizați, competenți și acceptați. eTwinlandia mi s-a părut o ocazie extraordinară de a lucra într-o manieră nouă și palpitantă, prin urmare, am decis să o vizitez cu elevii mei.

În fiecare săptămână, un elev a ales câte o localitate din eTwinlandia, fără să le spună celorlalți. A doua zi am adus valiza noastră eTwinlandia și am deschis-o. În valiză se afla numele localității alese și un indiciu despre tema săptămânii. Tema era aleasă de mine, în funcție de programa școlară. Tema se schimba săptămânal: am discutat despre drapele, indicatoare rutiere, meserii etc. Am studiat tema și am aprofundat-o documentându-ne și discutând despre ea. Tema era mereu introdusă de un indiciu prezent în valiză. Elevii erau intrigați și dornici să participe. Doreau să ghicească subiectul și să împărtășească ce știau (sau crederea că știu) despre acesta. Au adresat multe întrebări.

Una dintre teme a fost drapelele. Am discutat despre drapelul Finlandei, despre culoarea sa albastră precum cerul și lacurile, despre culoarea sa albă precum norii și zăpada. De asemenea, am discutat și despre crucea de pe steag, specifică multor țări creștine. Am găsit multe alte drapele cu culori și forme similare, însă și drapele diferite de cel finlandez, fapt ce a dat naștere unor conversații interesante despre suveranitate, democrație, tradiții, religie și patrimoniu cultural.

Apoi am vizitat eTwinlandia. Am început prin a discuta despre viața locuitorilor dintr-un oraș în funcție de numele acestuia. Într-un oraș denumit Caring Town (Orașul Compasiunii), locuitorii acordă o mare importanță compasiunii. Dar ce este compasiunea? Cum fac oamenii dovada compasiunii în viața cotidiană? Cum se reflectă aceste valori în drapelul lor?

După aceste discuții, elevii au scris și au desenat, ilustrând ideea care și-au făcut-o despre oraș. Cel mai adesea au fost foarte mândri de ideile lor și le-a plăcut să le împărtășească celorlalți.

Pentru a explora cu adevărat noul oraș, am dat prioritate trăsăturii de caracter a orașului pe durata întregii săptămâni. Când eram în Caring Town, elevii au propus mai multe modalități de a ne demonstra compasiunea, apoi le-am pus în practică pe tot parcursul săptămânii. Nu am uitat de aspectul democratic. Am discutat despre democrație, iar când a trebuit să alegem activitățile de cooperare, am votat.

Din cauza pandemiei de Covid-19, am fost nevoiți, asemenea multor altor școli, să începem să predăm online în mijlocul semestrului. eTwinlandia ne-a dat un sentiment de continuitate pe măsură ce exploram țara.

Anul viitor voi continua să aduc valiza eTwinlandia la clasă și mă bucur nespus, pentru că știu că elevii mei sunt nerăbdători să continue călătoria. Am petrecut între patru și șase ore pe săptămână în eTwinlandia, dezvoltându-ne competențele muzicale, de scriere, citire, STEAM și emoționale.

Într-o zi, când le explicam un exercițiu în afara eTwinlandia, un elev s-a uitat la mine și mi-a zis: „ Anne, Anne, știu. Cooperare! Vrei să cooperăm, ca în Cooperation Town.”


Ghid de călătorie în eTwinlandia

  • Ajutați-i pe elevi să înțeleagă toponimele eTwinlandia. Acordați timp suficient pentru discuții și dați-le exemple la care elevii se pot raporta.
  • Studiați-vă programa școlară: ce teme sunt importante în acest an și cum ați putea să le integrați în călătoria dumneavoastră?
  • Presărați călătoria cu aventuri! Atrageți-i pe elevi dându-le indicii privind aventurile de care vor avea parte. Folosiți un caiet eTwinning și o valiză eTwinning.
  • Ajutați-i pe elevi să facă legătura între eTwinlandia și țara lor natală. Spre exemplu, atunci când vor învăța despre indicatoarele rutiere și vor crea astfel de indicatoare pentru o localitate din eTwinlandia, elevii vor reflecta la utilitatea acestora.
  • Faceți întotdeauna referință la denumirea orașului din eTwinlandia și descrieți valorile și prioritățile locuitorilor. Astfel, îi veți ajuta pe elevi să-și dezvolte competențele emoționale.
  • Folosiți activități variate și o paletă echilibrată de abordări (pictură, construcție, concursuri, povești, activități în aer liber etc.).
  • Asigurați-vă că activitățile planificate le oferă elevilor ocazia să ia decizii, atât individuale, cât și de grup. Aveți nevoie de cel puțin o activitate pentru fiecare temă.
  • Trăiți și acționați ca un locuitor al eTwinlandiei. Dacă sunteți în Caring Town, trăiți precum un locuitor al acestui oraș și vorbiți despre acest lucru înainte, în timpul și după activitate.
    • Sfat! Puteți discuta și cu alte persoane din școală sau cu părinții elevilor despre activitățile desfășurate săptămânal. Astfel, aceștia îi pot complimenta pe elevii care se comportă ca locuitori ai eTwinlandiei. Un cuvânt de laudă neașteptat îi va motiva și mai mult pe elevi!

Anne Levon, ambasador eTwinning, S:t Karins svenska skola (Școala suedeză Sf. Karins)