article image

Evaluați-vă progresul și gradul de dezvoltare a competențelor cu ajutorul activităților eTwinning personalizate!

Proiectul-pilot de monitorizare a practicilor eTwinning (MeTP) a fost testat în 2015 sub forma unui experiment vizând utilizarea proceselor și instrumentelor de reflecție. Mecanismul oferit a monitorizat gradul de dezvoltare a competențelor digitale și pedagogice ale eTwinner-ilor în urma participării la proiecte eTwinning. Au participat 35 de profesori din 19 țări, iar raportul cu reacțiile participanților a fost publicat în 2016.

Pe baza recomandărilor evaluării pilot, ne face plăcere să vă anunțăm lansarea următoarei faze a acestui proiect. MeTP 2.0 va fi implementat pe o scară mult mai mare, oferind șansa de a participa și a beneficia de avantajele sale tuturor eTwinner-ilor.

Obiectivul MeTP 2.0 este de a evalua competențele pedagogice, digitale și de colaborare ale profesorilor, precum și nivelul lor de sensibilizare și dezvoltare datorat participării la activitățile eTwinning (proiecte, dezvoltare profesională, stabilire de contacte).

În același timp, eTwinner-ii vor primi recomandări personalizate în privința activităților oferite de eTwinning.

Cum se procedează?

  1. Accesați https://metp.etwinning.net folosind numele de utilizator și parola eTwinning și completați chestionarul de autoevaluare. Veți descoperi astfel nivelul dumneavoastră de competență pedagogică, digitală și de colaborare.
  2. Odată completat chestionarul, vizitați pagina cu feedback personalizat, unde veți putea consulta resursele și activitățile eTwinning propuse. Pagina va fi actualizată frecvent cu resurse eTwinning noi.
  3. Participați la activitățile propuse în următoarele luni.
  4. După opt luni, veți fi invitați să completați din nou chestionarul, pentru a vedea cum vă percepeți nivelul competențelor după o perioadă de reflecție.

Chestionarul va fi disponibil în șase limbi (EN, DE, FR, IT, PL, ES).

Dacă doriți să vă verificați nivelul de competență digitală, pedagogică și de colaborare și să primiți recomandări personalizate prin intermediul activităților eTwinning, nu ratați această ocazie!