article image

UE și eTwinning merg în școli!

„Mi-a plăcut foarte mult să particip la Jocurile UE 2015-2016, pentru că am învățat despre culturile europene fără să-mi dau seama că învăț”, a declarat Cristina Madrigal, din Spania, unul dintre elevii care au participat la un proiect eTwinning premiat. Peste 200 de elevi și profesori din comunitatea eTwinning au fost recompensați cu ocazia ceremoniilor de decernare a premiului european de anul acesta, ceremonii care au avut loc în cinci țări diferite: Spania, Grecia, Franța, Lituania și Țările de Jos.

An de an, eTwinning premiază și omagiază cele mai bune proiecte, în cadrul competiției „Premiile eTwinning europene”, ca o recunoaștere a rezultatelor deosebite obținute de profesori și elevii acestora, în parteneriat cu colegii lor din alte țări.

Ceremonia de premiere a reunit atât elevii și profesorii laureați, cât și directori de școli, reprezentanți ai ministerelor educației, părinți și oficialități din partea Comisiei Europene, care i-au felicitat pe laureați personal și le-au oferit premii elevilor, extrem de încântați de noile lor tablete: „După ceremonia de premiere, Cécile Leclercq, de la Comisia Europeană, a venit și a vorbit cu noi. Nu a fost un fugitiv „bravo”. A discutat cu noi pe îndelete, ne-a adresat întrebări. Era atât de prietenoasă și interesată să ne cunoască!”, a spus Eveline Mironov, unul dintre elevi.

Profesorii au fost foarte mândri și extrem de fericiți să sărbătorească rezultatele muncii lor alături de elevi, într-o atmosferă festivă: „Elevii au fost foarte surprinși și s-au simțit onorați că alți oameni din Europa vor veni pe calea aerului aici ca să-i cunoască și să îi premieze!”, a declarat Heather Bainbridge, unul dintre profesorii participanți la ceremonia din Les Pennes-Mirabeau. Elevii au fost încântați să primească premiile și să-și prezinte roadele muncii în fața părinților, rudelor și prietenilor, și nu s-au simțit deloc intimidați de prezența presei, ba din contră: „Am reușit să vorbesc cu un ziarist adevărat!”, a exclamat un elev premiat!

Cu ocazia ceremoniilor desfășurate simultan, școlile partener au intrat în legătură prin intermediul unei videoconferințe, în care elevii și profesorii și-au povestit experiențele, elevii au recitat poezii, și-au prezentat rezultatele și au jucat jocuri împreună, chiar dacă erau în colțuri diferite ale continentului.
Ceremoniile de premiere au fost prezentate pe larg în emisiunile informative grație prezenței jurnaliștilor din presa scris și TV, ca, de exemplu, Canalnorte, rtv OOST, Serviciului de știri Baltic, iar mii de persoane le-au urmări pe rețelele sociale.
Pentru a vedea instantanee din timpul ceremoniilor, faceți clic aici: https://www.flickr.com/photos/151865082@N02/.

Premiile eTwinning se acordă în cadrul a trei categorii de vârstă (4-11, 12-15 și 16-19 ani), iar pentru fiecare categorie, proiectul laureat și cel finalist sunt selectate de un juriu european. Pentru mai multe informații despre procedura de selecție, faceți clic aici: https://www.etwinning.net/ro/pub/projects/awards.htm#i62330.

Proiecte câștigătoare 2017

CATEGORIA DE VÂRSTĂ 4-11 ANI
Laureat: In Darwin's Steps („Pe urmele lui Darwin”)

CATEGORIA DE VÂRSTĂ 12-15 ANI
Laureat: Migrants and Refugees („Migranți și refugiați”)

CATEGORIA DE VÂRSTĂ 16-19 ANI
Laureat: EU Games 2015-2016 („Jocurile UE 2015-2016”)